Home | Noutăţi / Ştiri | Modernizarea portalului instantelor de judecata

Modernizarea portalului instantelor de judecata

By
Font size: Decrease font Enlarge font

Ministerul Justiţiei a obţinut finanţare europeană în vederea modernizării portalului instanţelor de judecată din România prin programul e-justiţie gestionat de Comisia Europeană.

Iniţiativa e-justiţie are ca obiectiv crearea de instrumente electronice şi creşterea gradului de utilizare a acestora la nivelul sistemelor judiciare ale Statelor Membre. Astfel, portalul instanţelor de judecată va fi dezvoltat, printre altele, cu un motor de căutare generală care va permite oricărei persoane interesate identificarea cu uşurinţă a informaţiilor relevante privind cauzele aflate pe rolul instanţelor din România.

Din fondurile alocate de Comisia Europeană în anul 2010 pentru finanţarea proiectelor din sfera e-justiţie au fost selectate spre finanţare numai opt propuneri venite din partea Statelor Membre, printre acestea numărându-se şi proiectul depus de Ministerul Justiţiei din România.

Proiectul, care urmează a fi implementat într-o perioadă de 2 ani, are un buget total de 632.300 Euro, finanţarea Comisiei Europene fiind de aproximativ 80% din valoarea acestuia.

Subscribe to comments feed Comments (13 posted)

avatar
louis vuitton luggage replica 04/05/2012 10:24:06
Definitely believe that which you said. Your favorite reason seemed to be on the net the easiest thing to be aware of. I say to you, I definitely get annoyed while people consider worries that they plainly don't know about. You managed to hit the nail upon the top as well as defined out the whole thing without having side-effects , people could take a signal. Will likely be back to get more. Thanks
avatar
Kobe Shoes 17/04/2012 13:04:07
One is normally over a weird road, viewing weird scenery and hearing to weird music. Then one day, you will uncover the fact that stuff you try difficult to overlook are previously gone.
avatar
Darrance 09/04/2012 11:07:46
Scuze, dar când aud că un cuplu iese să mănânce la KFC sau la Mc, mă apucă jalea şi îmi vine să urlu. Ca să nu mai spun că în ultima vreme a mai apărut o modă, aceea de a purta discuţii de afaceri la Mc, mai ales la cocina umană cu acest nume din Unirea. Tocmai de aceea am pata asta pusă pe ele şi decât să ies cu a mea într-un stabiliment de genul acesta, prefer să stau acasă.Iar dacă am să am vreodată lângă mine una care să vrea ea să calce acolo, atunci cu siguranţă că o va face singură.Brrr.

car insurance auto insurance quotes
avatar
Laneta 07/04/2012 10:28:37
health insurance >:-PPP insurance auto witmrb
avatar
Carlye 06/04/2012 09:57:36
pai aia 29000 ai tai sunt mult mai usor de monetizat decat aia 800.000 ai lor. Cam asta e problema. Pentru un advertiser, cand se gandeste la o campanie pe online, stie ca pe arhiblog are un target, care este in interesul lui sau nu. Pe cand pe un site cu ft multe afisari, e mai greu sa target-ezi o campanie. Dar pe de alta parte un portal de stiri are mult mai multe revenue streams decat un blog, numai ca mintea care sa le si monetizeze cam lipseste.O situatie similara o ard si astia de la noi din Digital Media, mai ales ca “Shefu Al Mare” le-a bagat un target de 10 mil pentru urmatorul an, si se caca pe ei cu ideei care mai de care mai crete, sa scoata bani din vre-un mil de afisari sau unici (coz i dont care).

online auto insurance auto insurance
avatar
Lavonn 05/04/2012 09:21:43
auto insurance rates =] cialis online =]]
avatar
Addriene 30/03/2012 10:46:45
Paki, aunque con retraso, te comunico que todos los que lo solicist teis a trav s de los coemntarios est is admitidos/as

2737 aid nexium xenical propecia
avatar
Jessalyn 28/03/2012 15:37:29
prednisone tablets 90814 viagra drmw
avatar
Nephi 26/03/2012 11:02:10
Thanks Heather! I'm obsessed with big, chunky knits. Hopefully one of these days my knitting skills will improve so I can make one myself, but until then I have an incredibly talented grandma to thank. xo

insurance auto car insurance
avatar
Flip 25/03/2012 07:36:52
auto insurance online jgdag car insurance qoutes wrphgr
avatar
Clarinda 23/03/2012 16:28:01
cheap car insurance 82642 cheap car insurance 22558
avatar
Mitch 16/03/2012 10:01:19
car insurence 597255 insurance life 699
avatar
Rusty 12/03/2012 05:25:06
Nu-ti trebuie talent, iti trebuie o gura mare astea imi plac, pentru ca la mine e cu totul invers. Nu cred ca voi reusi vreodata sa am o gura mare. Nu-mi sta in fire Am avut mult de pierdut din asta, dar nu ma plang, e mai bine asa

tramadol free car insurance quotes
total: 13 | displaying: 1 - 13

Post your comment

• Bold
• Italic
• Underline
• Quote

Please enter the code you see in the image:

Captcha
• Email to a friend Email to a friend
• Print version Print version
• Plain text Plain text

Tagged as:

portalul instantelor de judecata, portal.just.ro, portal Ministerul Justitiei

Rate this article

0
eXTReMe Tracker